ma intreb

ma intreb daca copilul asta mi-a citit vreodata acest blog. i-am trimis eu de cateva ori linkuri, dar habar n-am daca citea ce ziceam pe acolo. adevarul e ca nu stiu de ce ii zic copil. imi pun la indoiala maturitatea de care ma credeam capabila recitind ce am scris si cum am scris. sentimentul era expus prea dramatic, prea exagerat(nu exagerat ca intensitate, intensitatea a fost mereu, dar exagerat ca expunere). eu eram dramatica deci, fara doar si poate si in comportamentul fata de el. el e mai constant, mai consecvent in purtari, poate cine stie chiar mai matur decat mine sau poate ca nu, poate doar mai stavilit. si nu poti judeca maturitatea unei persoane intr-un fel atat de limitat cum o faceam eu incat sa consideri ca lipsa vointei a-ti lua angajament fata de o alta persoana e semn de imaturitate. si aici nu ma refer la mine si la el, ci la el care nici macar nu vrea sa locuiasca cu o iubita. pe de alta parte ii stiu caracterul si ii stiu ca ii ia mult timp sa se decida, astfel incat pana sa ne incepem intalnirerile am flirtat nerusinat si m-a tachinat atat de mult incat cand am inceput deja eu eram facuta de cap, desi in ruptu capului nu as fi recunoascut atunci, nici chiar fata de mine. din asta 2 lucruri pot fi intelese poate ce consideram eu a fi problema lui fata de angajamente e doar cumpatare, deci maturitate. si daca vrei sa detii un sagetator fa orice sa amani sa mergi mai departe, dar tine-l pe stand by. cat se poate de mult.  oricum nu conteaza. cand te gandesti la intimitate nu poate fi vorba de un concurs. si cine ma cunoaste cu adevarat bine stie ca eu singura ma asez dedesuptul unui barbat si ce deliciu e sa simti greutatea barbatului  deasupra ta.

si totusi imi spusese parca dupa ce mersesem cu metroul impreuna tacuti toate statiile, pe drum m-a intrebat oare cine a decis a imaginea unei inimi sa arate asa. cam cine a desenat-o prima oara asa. nu puteam fi random intrebarea. si era foarte vorbaret in legatura cu subiectul si eu minimalista, oarecum discutam de ceva ce am putut spune doar in scris niciodata verbal. ceea ce ma face sa ma intreb de ce oare sunt mereu in contratimp:cand il pisalogeam el se departa, cand eram ocupata el se apropia, cand el voia sa fie inchis eu eram exuberanta si nu puteam sa tac odata din gura, cand el voia sa vb eu deveneam tacuta( si Doamne ce gura mare am). si totusi mi-a dovedi foarte recent ca retinerea asta a lui il face sa aiba mult bun simt, un bun simt pe care eu nu l-am oricum. in orice caz nu cu el. si sunt cea mai plina de bulshit persoana pe care am cunoscut-o. prinb simpla afirmatie a nu am regrete . am regrete si chiar multe si daca ar fi fost sa fac lucrurile de la capat as fi avut o aventura cu el,fara asteptari de niciunfel, cu conditia sa vorbim. sa vb despre ce ne place, despre alte realtii, sa vb mult si despre si mai ales despre ce nu ne privea pe noi 2, asa l-as fi putut pastra ca prieten. si mi-ar fi placut un prieten ca el, imi place ca om. bine nub cred de fapt ca o prietenie ar mai fi ramas in adevaratul sens al cuv, dar o amicitie da. si am prieteni si amici a caror companie ma plictiseste de cele mai multe ori, dar pe a lui care mi se pare interesanta nu.pacat!